Andreea sau Lena?

Ea este Andreea, sora mea.

IMG_6547

Iar ea este Lena, din „Avioane de hartie”.

IMG_6537

Ce le deosebeste? Zambetul.

Zâmbetul care a lipsit în piesa “Avioane de hârtie” a Elisei Wilk. O piesă extrem de dură. O piesă despre adolescență, tristețe, singurătate. O altfel de adolescență, fără părinți, aceștia sunt plecați în străinătate, iar copiii rămân cu gândurile triste, cu dor, dar și cu frică. Frica de viață.

Am mers acasă, la Tg-Jiu, special să o văd pe Andreea jucând. Este ceva absolut fascinant să crești cu o soră mai mare care mereu a visat să devină actriță. Și ce este și mai fascinant, faptul că visul ei s-a îndeplinit, iar eu am fost acolo să văd tot acest parcurs.

Așadar, mereu am emoții când o văd pe scenă. Ea nu cred că are, în schimb eu da. Așa este cu surorile mai mici 🙂 Am întrebat-o despre ce este vorba în piesă. Când auzi „Avioane de hârtie”, clar te gândești la copilărie. Dar la o copilărie frumoasă. Nu mi-a spus prea multe si mereu zice că o să văd în piesă totul și să am răbdare.

IMG_6540.JPG

În piesă o cheamă “Lena”.  Este o fată de 16 ani, cu o mamă dependentă de alcool și cu un tată care a abandonat-o. Este fană Rihanna și totuși, personajul are o sensibilitate aparte și totodată nefirească pentru ceea ce voia Lena să arate lumii. De când a început spectacolul, mi-am dat seama că este vorba de o dramă, a lor, a adolescenților și urmăream cu foarte mare interes fiecare mișcare și fiecare cuvânt al actorilor, pentru că, da, eram în poveste cu ei. Defapt, cred că fiecare spectator era acolo. Aștepta să vadă adevărul. Din păcate, ceea ce am văzut pe scenă interpretat de tinerii actori, este adevărat. De la atitudine, gânduri, până la haine, totul era transpus din viața reală.

Fiecare personaj avea câte o problemă pentru care credea că nu există rezolvare. Lena, avea povestea familiei de girafe “ucise” rând pe rând în imaginația ei, până când rămâne în viață doar “girafa EU” adica Lena… inclusiv sora ei mai mică dispare.

IMG_6545

După primele zece minute ale piesei, mi-am dorit să nu plâng și să o privesc doar ca pe o piesă de teatru. În mod evident, nu am reușit. M-am gândit imediat că în locul fiecărui personaj poate există un adolescent care trece prin așa ceva. Un adolescent care deși visează ca totul să se termine cu bine, fiecare dorință i se estompează până la dispariție. Și mai mult decât dorințele lor, ieșea în evidență singurătatea, lipsa iubirii și a unui părinte care să te direcționeze în viață până când consideri că ești capabil să iei deciziile singur.

Am plecat mândră de rolul pe care l-a făcut Andreea, tristă din cauza dramei pe care o vizionasem, dar mai ales cu foarte multe gânduri legate de viața pe care o trăim și de scoietatea în care ne aflăm.

O prefer pe Andreea mereu veselă, dar nu o pot uita pe Lena cea plină de probleme și traume, pe care dacă aș întâlni-o aș ruga-o să mă lase să o ajut, lucru pe care ar trebui să îl facem cu toții.

IMG_6541

IMG_6542.JPG

IMG_6544.jpg

Vă mulțumesc!

Cu dragoste, Alexandra.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: